Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
În anul 2007, la recomandarea Parlamentului European și la propunerea Comisiei Europene, data de 18 octombrie, a fost instituită ca „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”. Și anul acesta, pe 18 octombrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, structură-gazdă a Centrului „Europe Direct” Bacău, Facultatea de Litere împreună cu Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Bacău, vor organiza o dezbatere pe tema traficului de persoane la care vor participa studenți, cadre didactice și reprezentanți ai echipei interinstituționale antitrafic din județul Bacău. Evenimentul se va desfășura în corpul C, începând cu ora 10.
Activităților de prevenție și informare pe această linie, având în vedere dinamica extraordinară a acestui fenomen, li s-a alocat și anul acesta o săptămână întreagă, 14-20 octombrie 2024, Săptămâna prevenirii traficului de persoane. Prin această campanie se dorește nu numai informarea, ci şi conștientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. Activitățile desfășurate au ca scop abordarea ambelor dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen. Într-o perioadă în care societatea românească se confruntă cu acutizarea fenomenului de pauperizare a populației, tinerilor li se propun căi ușoare, aparent, de a-și rezolva problemele financiare, iar marasmul în care se afundă poate avea uneori consecințe ireversibile asupra viitorului lor.
Având în vedere neonorantul loc pe care județul Bacău îl ocupă în topul localităților cu număr mare de persoane victime ale exploatării de diferite tipuri, considerăm oportună aducerea în fața studenților băcăuani a unui subiect de asemenea actualitate.