UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU OFERĂ, ÎN MOD GRATUIT, 100 DE LOCURI DE CAZARE ȘI MASĂ PENTRU REFUGIAȚII DIN UCRAINA

În ședința extraordinară de Birou Senat, din data de 28 februarie 2022, s-au identificat spațiile de cazare pentru refugiații din Ucraina. În semn de solidaritate cu situația din Ucraina, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău oferă, în mod gratuit, 100 de locuri de cazare în căminele C3 și C4 (cu toată dotarea corespunzătoare) și masa la Restaurantul Universității. Precizăm că aceste locuri nu afectează capacitatea de cazare pentru studenții Universității.