Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit Bursa locurilor de muncă
Vineri, 11 octombrie 2024, în corpul B al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc Bursa de locuri de muncă pentru studenți. Evenimentul, organizat de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, a reunit un număr de peste 40 de angajatori care au venit să prezinte oferta de locuri de muncă nu doar absolvenților și celor aflați în căutarea unui loc de muncă, ci și studenților universității. Acești au avut posibilitatea de a intra în discuție cu reprezentanții mediului economic și de a descoperi care sunt cerințele angajatorilor.
„Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, în colaborare cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat Bursa locurilor de muncă. Au fost ofertate aproximativ 550 de locuri de muncă, pentru numeroase domenii și profesii. Absolvenții și cei interesați să își găsească un loc de muncă au ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții angajatorilor pentru a afla cerințele pentru angajare. La lună de la eveniment, Agenția monitorizează încadrările pe posturi, realizează monitorizare și consiliere profesională”, a declarat Daniela BĂLAN, purtător de cuvânt AJOFM Bacău.