Studenții UBc și liceenii băcăuani în dialog cu oficiali ai Comisiei Europene, Reprezentanța în România
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc, pe 7 februarie 2023, vizita oficială a unei delegații de la Comisia Europeană, Reprezentanța în România, formată din doamna Ramona CHIRIAC, șefa RCR, și domnul Alexandru Dumitrache, Manager Social media RCE. Activitatea face parte din programul #EUpeDrum, în scopul de a „se alătura dezbaterilor locale cu privire la ce face Uniunea Europeană și cum se pune în slujba cetățenilor”.
Programul a inclus o vizită la Centrul EUROPE DIRECT Bacău și o întâlnire cu conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. A urmat o dezbatere cu studentii de la cele 5 facultăți din cadrul UBc și elevi de la Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Participarea celor aproximativ 200 de studenți și liceeni băcăuani la evenimentul organizat în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău atestă interesul pentru un subiect actual, cum este cel al dezinformării, atât din perspectiva utilizatorului, cât și din cea a creatorului de conținut din mediul online.
Temele abordate au variat de la știrile false și dezinformare, responsabilitate în mediul online, tipuri de dezinformare și mecanisme de combatere ale acesteia. Prin puterea exemplelor oferite de către invitați, tinerii băcăuani au putut descoperi care sunt instrumentele prin care se manifestă dezinformarea în mediul online, care sunt efectele pe care le generează și cum putem să filtrăm informația. De asemenea, este important să distingem informațiile oficiale de cele vehiculate în mass-media sau în Social Media.
Au fost amintite resursele educaționale sunt puse la dispoziție de către Uniunea Europeană, prin intermediul Centrului Europe Direct Bacău. Această colaborare cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău întărește încrederea în capacitatea Universității de a furniza servicii educaționale la standarde de calitate ridicată și acces la informații de actualitate.