Sesiunea de comunicări științifice studențești pe teme de antreprenoriat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Luni, 20 mai 2024, Societatea Antreprenorială Studențească a Universității „Vasile Alecsandri” a organizat Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești pe teme de antreprenoriat, „Mentalitate antreprenorială, idei îndrăznețe: perspective studențești”. Evenimentul, aflat la prima ediție, a debutat cu lansarea seriei de workshop-uri „Skills for future@UBc”, la care invitatul a fost Radu Faghiean, Președinte CECCAR, filiala Bacău și administrator la firma S.C. INFINITY CONSULTING S.R.L., care a abordat tema: „Aspecte juridice și fiscale ale înființării unei firme”. Workshop-ul a fost urmat de prezentările studenților. Cele 22 de lucrări înscrise au abordat teme precum: antreprenoriatul feminin, antreprenoriatul în era digitală, antreprenoriatul sustenabil, antreprenoriatul cultural.