IN MEMORIAM PROFESOR IOAN VIOREL RAȚI

Departamentul de Biologie, Ecologie și Protecția Mediului din cadrul Facultății de Științe, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău anunță, cu regret, trecerea la cele veșnice a domnului

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Prof. univ. dr. Ioan Viorel RAȚI (1954-2024)

S-a născut la 10 iulie 1954, în localitatea Sîngeorzul Nou, jud. Bistrița-Năsăud.

A parcurs studiile liceale în perioada 1969-1974, la Liceul Agricol din Bistriţa, secţia Horticultură. Și-a continuat formarea ca specialist în același domeniu, prin studii universitare la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Iaşi - Facultatea de Horticultură, în perioada 1975-1979. A parcurs perioada de specializare prin doctorat sub conducerea științifică a Dr. Doc. Vasile Cociu (membru ASAS) iar în anul 1995 și-a obținut titlul de Doctor în Științe Agricole, domeniul Pomicultură, cu teza Cercetări privind sortimentul de măr pentru Podişul Central al Moldovei.

Experiența profesională și-a început-o imediat după absolvirea studiilor universitare, ca inginer stagiar la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă din Bacău (1979-1981). După numai doi ani a devenit cercetător științific la Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă din Bacău, unde a parcurs gradele profesionale și pe care a și condus-o în calitate de director și apoi de manager al aceleiași instituții devenită Societatea Comercială Fructex S.A.

În anul 2001 a fost Consilier al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Apelor, contribuind la elaborarea unor importante proiecte legislative.

Pasiunea pentru cercetarea științifică a  domnului ing. dr. Ioan Viorel Rați a împletit armonios activitatea desfășurată la S.C. Fructex S.A. cu activitatea de conferențiar universitar, anul 2003 fiind începutul carierei sale la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău, care a continuat ca profesor în perioada 2008-2023. Cariera universitară a domniei sale a reunit 20 de ani de pasiune pentru formarea viitorilor specialiști împletită armonios cu cea pentru pomicultură.

Prin rezultatele întregii sale activității, Prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel Rați și-a pus amprenta asupra Departamentului de Biologie, Ecologie și protecția Mediului, contribuind la dezvoltarea și promovarea acestuia.

Activitatea academică l-a solicitat ca președinte ori membru în diferite comisii (de acordare a gradelor didactice în învățământul preuniversitar, finalizare studii, admitere, doctorat) A fost membru al Senatului Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău.

Activitatea academică a domnului Prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel Rați este subliniată și de apartenența la numeroase asociații profesionale din domeniu, de implicarea domniei sale în calitate de coordonator sau membru în echipa a numeroase proiecte de cercetare-dezvoltare naționale și internaționale, proiecte de consultanță, de publicarea a peste 100 de articole științifice și 13 cărți și capitole în cărți de specialitate, de omologarea sau brevetarea a peste 20 soiuri și hibrizi de pomi fructiferi și arbuști.

A fost membru în colective de redacție și comitete științifice ale unor reviste și manifestări științifice, recenzor pentru articole științifice de specialitate etc.

Valoarea și activitatea domnului Prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel Rați este recunoscută pe plan național și internațional iar obținerea de premii și distincții este mărturia dedicării sale profesionale.

A plecat către eternitate Colegul, Prietenul, Profesorul, Omul Prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel RAȚI. Îl vom păstra mereu în amintire.

Dumnezeu să-i dea lumină și odihnă veșnică !

Sincere condoleanțe familiei !