FORMULA STUDENT ROMÂNIA ORGANIZATĂ PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, LA BACĂU

În perioada 31 iulie-5 august va avea loc la Bacău competiția Formula Student România, pe circuitul Speed Park, omologat FIA, pentru prima dată în România. Este un eveniment internațional, dedicat tinerilor de cea mai înaltă ținută intelectuală și profesională, în care reprezentanții universităților tehnice din întreaga lume își demonstrează abilitățile de cercetare/inovare în domeniile mecanică auto, IT și IA, sprijiniți și de cei mai importanți producători în aceste domenii.

Marți, 1 august 2023, ora 10:00 va avea loc la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în Sala Senatului, deschiderea oficială, la care vor participa reprezentanții companiilor implicate în construcția automobilelor, studenții concurenți, precum și organizatorii și partenerii evenimentului. Evenimentul este organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Speed Park, Research in Mechanical Engineering (RME) și Primăria Municipiului Bacău. Parteneri în organizarea evenimentului sunt: Aerostar, Agricola, Arcelor Mital, Asociația „Dumitru Sechelariu”, Aqua Carpatica, Arcadis, Baofeng, Camrid, Conex, Continental, Electroalfa, Elmet International, Laer, Phinia, P10 Led, Resonance, Motul, New Design, Vesta, Vitescu Technologies, Vodafone, Ziarul Financiar. Formula Student are o tradiție de peste 40 de ani, primul eveniment de acest gen fiind organizat în anul 1980, de către Universitatea Statului Texas, sub patronajul SAE (Society of Automotive Engineers). De la prima ediție a acestei competiții, aceasta a fost organizată anual, în peste 20 de țări, cu participarea a mai mult de 600 de universități tehnice. În organizarea evenimentului se vor implica un număr de aproximativ 50 de voluntari, studenți și specialiști. Se estimează un număr de aproximativ 600 de persoane participante la eveniment din partea echipelor concurente. Sunt înscrise echipe din 7 țări, inclusiv România. Intrarea pentru public este gratuită în limita capacității din tribune.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău