ECHIPA UNIVERSITĂȚII „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU A DEVENIT VICECAMPIOANĂ LA CAMPIONATUL NAȚIONAL UNIVERSITAR DE HANDBAL MASCULIN
În perioada 26-28.04.2022, s-a desfășurat Campionatul Național Universitar de Handbal Masculin, organizat de Ministerul Educatiei, prin Federatia Sportului Scolar și Universitar, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, FEFS. În urma tragerilor la sorți, echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat în grupa B1, calificându-se în finala competiției.
În finală, echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost învinsă de echipa gazdă a competiției, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, devenind vicecampioana națională universitară. Studenții noștri sunt componenți ai echipelor CSM BACĂU și CSM VASLUI și pe această cale mulțumim conducerilor celor două cluburi pentru colaborare și susținere. Delegația universității noastre a fost condusă de către prof. univ. dr. Acsinte Alexandru și conf. univ. dr. Șufaru Constantin.