Colaborare nouă între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, România și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova
De Ziua mondială a apei – 22 martie 2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost prezentă, prin președintele Senatului universitar, prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, la manifestările științifice organizate cu această ocazie, desfășurate la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – Republica Moldova.
Au fost prezentate lucrări științifice privind importanța apei și metodele moderne de gestionare și protecție pentru apă.
Simpozionul s-a încheiat cu premierea lucrărilor realizate de elevii școlilor primare, gimnaziale și colegilor din Republica Moldova pe teme de protecția mediului.
Președintele Senatului universitar, prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, a avut o întâlnire cu doamna conf.univ.dr. Alexandra Bărbăneagră, rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, pentru deschiderea unor direcții de colaborare în domeniile cercetării științifice, a mobilităților studenților și cadrelor didactice, precum și în domeniul managementului universitar.
