CENTENAR „ION GHELU-DESTELNICA”, LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Vineri, 25 noiembrie, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc una dintre ultimele activităţi închinate împlinirii a 100 de ani de la naşterea creatorului de şcoală de teatru în municipiul şi judeţul Bacău.

Ion Ghelu-Destelnica (7 mai 1922, Stelnica, jud. Ialomiţa – 17 dec. 2001, Bacău) a fost o personalitate proteică a culturii române: actor, regizor, profesor (de numele său sunt legate biografiile a peste 100 de actori şi oameni de teatru), dramaturg, poet, om al cetăţii (în cazul nostru, al Bacăului). Ca act de recunoaștere, în 1997, consilierii locali i-au conferit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bacău, iar în anul 2006 s-a acordat numele „Ion Ghelu Destelnica” străzii din vecinătatea Școlii Populare de Artă Bacău.

În anul centenarului, la 15 noiembrie, a avut loc la Slobozia, jud. Ialomiţa, prima ediţie a Festivalului Naţional de Mentorat „Ion Ghelu-Destelnica”. Postum (2014), Editura „Grinta” din Cluj-Napoca a publicat ciclul de piese „Păcăliada”, despre care s-a discutat în principal la întâlnirea cu studenţii şi cu artizanul programului demarat la 7 mai, de actorul Radu-Bogdan Ghelu, fiul celui comemorat, întâlnire moderată de conf. univ. dr. Ioan Dănilă, preşedintele Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău. A fost lansat volumul I din „Opere complete”, de Ion Ghelu-Destelnica (Bacău, Editura „Panta rhei”, 2022), cuprinzând piesele sale de teatru. Conducerea Facultăţii de Litere a evaluat ca extrem de utilă această acţiune culturală şi artistică.

Acţiunea face parte dintr-un cuprinzător proiect al Fundaţiei Interetnice pentru Cultură şi Artă „Ion Ghelu-Destelnica”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bacău.