Școală la vară la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
În perioada 17-21 iulie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liga Studenţilor, organizează Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Cercetarea – din laboratoare către societate.
Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei la ecosistemul CDI din Regiunea Nord-Est (acronim: UBc-Lab-to-Life) şi urmăreşte să aducă împreună elevi de liceu, studenţi, cadre didactice universitare şi parteneri din mediul economic, social şi cultural regional, pentru a dezbate împreună problemele cu care se confruntă societatea actuală şi a propune unele soluţii inovatoare pentru abordarea acestora. Printre atelierele care vor avea loc, Facultatea de Inginerie a propus: „Controlul pieselor din industria constructoare de mașini”, „Modelarea grafică și fabricare aditivă”, „Jocul riscului”, „Sisteme inteligente și securitate cibernetică”, „Realitatea virtuală”, „Sisteme moderne de monitorizare a mediului”, „Resurse regenerabile de energie”, „Împreună să păstrăm planeta verde. Stop risipei alimentare”. Facultatea de Litere va coordona un amplu atelier intitulat „Cum să creezi conţinut viral”. Facultatea de Ştiinţe, împreună cu Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, propune atelierele „Matematica, digitalizarea şi universul nostru”, „Biodiversitatea = natura, înapoi în viaţa noastră” şi „Dezvoltare prin joc. Inteligenţă şi creativitate”. Facultatea de Ştiinţe Economice va iniţia elevii în „Marketingul inovaţiei” şi le va arăta „Cum faci contabilitate în mod deștept în era digitalizării”. Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii propune activităţile „Implicaţiile explorării senzoriale în jocurile copilăriei” şi „Trăiește aventura și testează-ți adrenalina prin activități sportive”, iar Liga Studenţilor va coordona o serie de activităţi recreative.
Vor participa la activitățile desfășurate în cadrul școlii de vară un număr de 60 de elevi din Bacău, Onești, Moinești, Adjud, Sascut, Piatra Neamț, Vaslui, Tg. Ocna și Gura Humorului.