Știri și evenimente

IN MEMORIAM PROFESOR Florin GRAPĂ

 

Absolvent al Liceului George Bacovia din Bacău (1969-1974), domnul prof.univ.dr. Florin GRAPĂ și-a continuat formarea profesională la Institutul Național de Educație Fizică și Sport din București (1974-1978), iar în perioada 1997-2001 a desfășurat și absolvit cursurile programului de studii de doctorat la Academia Națională de Educație Fizică și Sport din București. Anterior activității desfășurate la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, domnul prof.univ.dr. Florin GRAPĂ a activat ca profesor de educație fizică și sport (1979-1983) la diferite unități de învățământ din județul Bacău și ca profesor antrenor (1983-1991) la Clubul Sportiv Școlar din Bacău, catedra de Volei.

În paralel cu activitatea din învățământ, domnul prof.univ.dr. Florin GRAPĂ și-a evidențiat calitățile și ca antrenor în domeniul sportului de performanță, fiind, atât antrenor de natație, cât și de volei, disciplină sportivă cu care a cunoscut succesul pe plan național și internațional. Pasiunea pentru sportul de performanță l-a implicat și în activitatea de Director al Clubului Sportiv „Știința” din Bacău, de destinele căruia s-a ocupat din anul 2002 până în prezent, depunând eforturi consistente pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a activității sportive de performanță pentru toate secțiile sportive (volei, atletism, badminton, karate, handbal).

Calitățile și experiența sa profesională le-a expus și în cadrul diferitelor poziții sau funcții deținute în activitatea sa, domnul prof.univ.dr. Florin GRAPĂ fiind membru în Consiliul Director al Federației Române de Volei (din anul 2016 – prezent), membru al Colegiului Național al Antrenorilor (din anul 1990), antrenor principal la echipa feminină de volei „Știința” Bacău (din anul 1989 – prezent), antrenor principal al lotului de volei feminin - junioare al României (1988- 2001), antrenor principal la lotul național de volei feminin – senioare (2004 – 2008).

În perioade distincte din activitatea desfășurată în învățământul universitar, a fost prodecan al Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, membru al Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și al Consiliului Facultății. A publicat, în calitate de unic autor sau coautor, 9 cărți și 15 articole în reviste sau volume ale conferințelor de specialitate. Recunoașterea performanțelor sale în domeniul voleiului de performanță din România i-au adus domnului prof.univ.dr. Florin GRAPĂ titlul de antrenor emerit și pe cel de cetățean de onoare al Municipiului Bacău.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!