CONFERINTA CENTRULUI DE CERCETARE CETAL

Facultatea de Litere și Centrul de Explorări Textuale și Acțiune prin Limbaj (CETAL) organizează, miercuri, 26 octombrie 2022, în Aula „Vasile Alecsandri” a Universității „Vasile Alecsandri”, conferința Împreună cu Eugenio Coșeriu și Karl Popper, despre adevăr în cercetare, susținută de prof. univ. dr. Mircea Diaconu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, începând cu ora 11. Evenimentul se circumscrie unei serii ample de evenimente derulate în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0208

ACTIVITĂȚI REALIZATE ÎN CADRUL PROIECTULUI TRANSNAȚIONAL GAME-ED

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău se află în desfăsurare proiectul transnațional Erasmus+ GAME-ED: Development of creativity skills by game-based learning methods in adult education, cu durata de implementare de 2 ani (martie 2021 – februarie 2023). În acest proiect, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este parteneră alături de Universitatea din Ljubljana (Slovenia) şi trei asociații cu o amplă activitate în domeniul educației adulților din Ungaria

CONFERINȚE ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR UMANISTE ORGANIZATE ÎN PROIECTUL CNFIS-FDI-2022-0208

Centrul de cercetare INTERSTUD de la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău găzduiește, pe data de 14 octombrie 2022, două conferințe de interes în domeniul științelor umaniste, reprezentative pentru cercetarea filologică actuală.

COLABORĂRI INTERNAȚIONALE LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU: TEZĂ DE DOCTORAT, ÎN COTUTELĂ CU UNIVERSITATEA DIN ORLÉANS, FRANȚA

Vineri, 30 septembrie 2022, a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, susținerea publică a tezei de doctorat intitulată „Sustenabilitatea metodologiei de obținerea a pirazolo[3,4-d]tiazolilor și pirazolo[3,4-c]pirazolilor - LA SOUTENABILITE DE LA METHODOLOGIE D’OBTENTION DES PYRAZOLO[3,4-d]THIAZOLES ET PYRAZOLO[3,4-c]PYRAZOLES”, elaborată de doctorandul OSTACHE V. Nicu Cosmin și realizată în cotutelă internațională cu Universitatea din Orléans, Franța, în domeniul Ingineri

STRATEGIA PROPRIE DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A FENOMENULUI DE PLAGIAT

Începând cu luna noiembrie 2021 s-a respectat Strategia proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat (prevăzută prin OME nr. 5255/2021) și se respectă în continuare conform Procedurii Universității (PO 73)

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIE POSTURI ÎN CADRUL PROIECTULUI CNFIS-FDI-2022-0087

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează selecție în vederea ocupării, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0087 cu titlul: “Infrastructură universitară pentru formare de calitate și viață sănătoasă”(REconect-UBc), a următoarelor posturi vacante:

DOUĂ TEZE DE DOCTORAT ÎN INGINERIA MEDIULUI LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Vineri, 23 septembrie 2022, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc susținerea publică pentru două teze de doctorat în domeniul Ingineria mediului.