SEARA MULTICULTURALĂ LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Miercuri, 15 martie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit o seară multi-culturală – eveniment care are deja o tradiţie şi care este organizat, anual, de Liga Studenţilor, împreună cu studenţi din toate facultăţile Universităţii.
Conceptul evenimentului este unul modern, axat pe crearea unei comunităţi în care studenţii să cunoască şi să aprecieze diferenţele dintre ţările lor de origine, diversitatea lingvistică şi culturală a acestora şi să faciliteze relaţiile şi comunicarea studenţilor pe durata parcurgerii studiilor universitare şi şederii acestora la Bacău. Astfel, România a fost prezentată prin intermediul unui film care reuşit să surprindă aspecte cât mai variate, iar tradiţiile şi obiceiurile au fost ilustrate prin dansurile oferite de Ansamblul folcloric „Pasteluri Băcăuane”, prin piesele muzicale alese şi prin preparatele culinare oferite studenţilor. Studenţii din Republica Moldova au realizat o amplă descriere a ţării lor şi a bogăţiilor materiale şi culturale ale acesteia, oferind, la rândul lor, bucate tradiţionale moldoveneşti. Studenţii din Italia au prezentat piese muzicale şi au gătit preparate specifice. Africa a fost prezentă la eveniment prin intermediul unui student de la Facultatea de Inginerie, originar din Republica Togoleză. Acesta a pregătit un desert şi a ilustrat un dans tradiţional. Asia a fost reprezentată de un student de la anul pregătitor de limba română (organizat la Facultatea de Litere), originar din Republica Bangladesh. Studenţii prezenţi la eveniment au povestit experienţe, au dansat şi s-au bucurat de preparatele realizate chiar de ei la Restaurantul Universităţii, într-o atmosferă marcată de bucuria întâlnirii. Studenţii Erasmus incoming primesc, la rândul lor, suportul necesar integrării în comunitatea academică a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Universitatea îşi reafirmă astfel apartenenţa la valorile europene umane: altruismul, recunoştinţa, responsabilitatea, compasiunea, toleranţa, alegând să respecte alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă.