Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și-a premiat studenții cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Cu ocazia spectacolului de Crăciun, realizat de studenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul ședinței comune a Senatului Universitar și Consiliului de Administrație, întrunită în data de 18 decembrie 2023, Universitatea a acordat diplome de excelență studenților care au obținut burse pentru activități de voluntariat

Proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, ediția a XVII-a

Și în acest an, Departamentul de Consiliere Profesională al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, împreună cu spiridușii studenți, ajutoarele lui Moș Crăciun, au derulat în perioada 4-15.12.2023 cea de-a XVII-a ediție a proiectului „Împreună în bucuria dăruirii”.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este Lider de parteneriat în proiectul „Dezvoltare campus integrat pentru învățământul dual în municipiul Bacău”

Proiectul „Dezvoltare campus integrat pentru învățământul dual în municipiul Bacău”, ID_08 va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Investiția 6 din cadrul componentei C15-Educație, fiind propus de Ministerul Educației pentru contractare.

Conferința finală a proiectului ModernInfraStud@UBc coordonat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Luni, 11 decembrie 2023, a avut loc conferința de închidere a proiectului CNFIS-FDI-0138 „Spații de formare modernizate pentru învățământ superior de calitate la UBc” (ModernInfraStud@UBc), eveniment la care au fost prezenți peste 100 de participanți.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău acordă semestrial peste 800 de burse pentru studenți

Vineri, 8 decembrie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a finalizat demersurile administrative privind acordarea burselor de studii pentru semestrul I al anului universitar 2023-2024. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, bursa socială are un cuantum de 900 lei pe lună, iar bursa de performanţă este de 1.100 lei pe lună.

Carta Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău - Proiect în dezbatere

Senatul universitar publică, în dezbatere, Carta Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău - Proiect

Noi abilitări în domeniul Ingineria Mediului, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Şcoala de Studii Doctorale a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie 2023, susţinerea publică a patru teze de abilitare, dintre care trei aparţin unor titulari ai Universităţii.

Proiectul DIGI-EDU@UBc implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: noile tehnologii din realitatea virtuală folosite ca instrumente ale învățării

Proiectul „Educație digitală la UBc: utilizarea aplicațiilor din realitatea virtuală în activitatea didactică” (DIGI-EDU@UBc), finanțat de către Ministerul Educației prin CNFIS-FDI-2023-F-0085, a vizat o abordare nouă în ceea ce privește instrumentele învățării, făcând apel la noile tehnologii din realitatea virtuală.

Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat „Balul Bobocilor 2023”

Pe 29 noiembrie 2023 a avut loc Balul Bobocilor pentru studenții din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, tema fiind „Călătorie în jurul lunii”, iar invitatul special al serii, îndrăgitul cântăreț, Emilian Nechifor, a încântat publicul cu prestația sa, transmițând multe emoții prin interpretarea sa.

Balul Bobocilor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Liga Studenților este onorată să anunțe cel mai așteptat eveniment organizat pentru studenți, Balul Bobocilor, care va avea loc miercuri, 29 noiembrie 2023, începând cu ora 19:00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău.