FACULTATEA DE INGINERIE SĂRBĂTOREȘTE 46 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT TEHNIC SUPERIOR LA BACĂU

La Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc pe 26 mai 2022 deschiderea oficială a Conferinței Internaționale - Constructive Design and Technological Optimization in Machine Building – OPROTEH 2022, aflată la ediția a XVII-a. Au fost prezenți la eveniment domnul Valentin Ivancea, Președintele Consiliului Județean Bacău, domnul Narcis Jitaru, Subprefectul Județului Bacău și Domnul Constantin Gherasim, Șeful Cancelariei Primăriei Municipiului Bacău, reprezentați ai mediului socio-econimic, parteneri și colaboratori.

„Ne bucurăm că am putut organiza această ediție a Conferinței OPROTEH față în față. Mulțumim partenerilor din Europa, Africa, în special cei din spațiul francofon care și-au adus contribuția la această manifestare științifică cu lucrări de specialitate. Toate aceste rezultate vor fi prezentate în reviste indexate în baze de date internaționale”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, Președintele Senatului Universitar.

Programul conferinţei cumulează 7 secţiuni unde sunt înscrise 158 lucrări ale cadrelor didactice și cercetătorilor din 56 de instituții din țară și stăinătate: universități, institute de cercetare, unități de învățământ din mediul preuniversitar, agenți economici, din: Franţa, Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Danemarca, Ungaria, Polonia , Israel, Turcia , Tunisia, Canada, Nigeria, Algeria, Maroc, Arabia Saudită, Congo, Republica Moldova şi România. Cele șapte secțiuni tratează variate arii tematice din domenii, precum: optimizarea proceselor și sistemelor de fabricație și proiectare asistate de calculator, optimizarea tehnologiilor și echipamentelor din industriile de proces, optimizarea în ingineria și protecția mediului, mecatronică și robotică, inginerie economică, inginerie chimică și alimentară, energetică industrială și știința calculatoarelor.

„Această conferință caută soluții pentru crizele actuale, precum criza energetică, criza de resurse sau cea de resurse umane. Sperăm ca aceste dezbateri interesante să genereze concluzii și soluții atât pentru medul academic, industrial, cât și pentru cercetare”, a evidențiat Prof.univ.dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității.

Manifestările au debutat în ziua de 25 mai 2022 cu o întilnire a studenților Facultății de Inginerie din anii terminali, licență și masterat cu unul din colaboratorii de bază, compania AEROSTAR S.A. Bacău.

 „Conferința OPROTEH se înscrie în manifestările de tradiție ale Facultății de Inginerie, ne bucurăm de interesul pentru această manifestare atât din partea participanților din țară, cât și din străinătate sau a colaboratorilor din mediu economic. Totodată prin acestă manifestare marcăm și împlinirea a 61 de ani de învățământ de stat superior băcăuan și 46 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău”, a declarat  Conf. univ. dr ing. Mirela Panainte-Lehăduș, Decanul Facultății de Inginerie.

Concomitent se desfășoară și Sesiunea națională de comunicări ştiinţifice studenţeşti „INGINERIA – PROFESIA VIITORULUI”, aflată la ediția a V-a, care se bucură de un interes crescut din partea studenților, la cele 9 secțiuni fiind înscrise 102 lucrări, 130 studenți participanți din centre universitare din Iași, Suceava, București  și Bacău.