DOUĂ SLUJITOARE ALE UMANIOARELOR BĂCĂUANE
Începuturile universităţii băcăuane (vorbim despre anii ʼ60 ai secolului trecut) o înregistrează pe Margareta Fînaru (1924 – 2023) printre cadrele didactice ale Facultăţii de Filologie care au predat literatura română în condiţii cu totul speciale, dictate de specificul unei unităţi de învăţământ superior abia înfiinţate. O avantajau însă elanul vârstei şi mai cu seamă temeinicia pregătirii la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Literele din cetatea Moldovei îl aveau, printre alţi mentori, pe George Călinescu, căruia viitoarea dăscăliţă de română stabilită în Bacău i-a păstrat o durabilă amintire.
Reputaţia de profesoară cu o solidă formaţie intelectuală, dublată de un caracter integru (Margareta Fînaru respingea ca pe o gravă ofensă umană şi profesională orice intervenţie în evaluarea tinerilor), a propulsat-o în colectivul didactic al Filologiei băcăuane, constituind ceea ce curând va deveni instituţia: pol al cultivării limbii române. Deşi fişa postului (cum spunem azi) era centrată pe literatura română, nu permitea scrisul în defavoarea acurateţei grafice şi ortografice şi nu admitea comentariul unui text până când acesta nu era citit cu voce tare logic şi expresiv. „Se punea bază nu atât pe volumul de informaţii, cât pe valoarea instrumentală a acestora. E ceea ce exprimăm uneori: nu e important ce ştii, ci mai ales ce ştii să faci cu ceea ce ştii” („Deşteptarea”, 12 dec. 2021). Pentru formarea iniţială a profesorului în plan metodic, la disciplina istorie a fost selectată, la un moment dat, Antoneta Botezatu (1936 – 2023), remarcată de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru calităţile profesionale demonstrate la Catedra de istorie şi ştiinţe sociale a Liceului „Lucreţiu Pătrăşcanu” (azi, Colegiul Naţional „Gh. Vrănceanu”) din Bacău. Curând avea să devină cunoscută pentru seriozitatea cu care îi pregătea din punctul de vedere al metodicii disciplinei pe viitorii profesori. Practica pedagogică (elaborarea de proiecte didactice, asistenţa la ore, susţinerea de lecţii de probă sau finale) era tratată cu răspunderea celui care dă girul competenţelor de profil ale unui educator. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău i-a acordat în anul 2011, la semicentenarul înfiinţării acestei instituţii de învăţământ superior, o diplomă de gratitudine. O recomandase pentru aceasta prof. dr. Ioan Mitrea, coleg o vreme cu profesoara la Facultatea de Istorie-Geografie. Sub titlul „Profesorul şi manualul”, Revista „Ateneu” apreciază opiniile publicate de Antoneta Botezatu în 1977 ca fiind actuale: „Profesorul – remarcă semnatara rândurilor – nu trebuie să rămână un simplu intermediar între manual şi elev, ci un factor activ, responsabil şi creator, care dispune de posibilitatea cercetării unor date mai puţin accesibile elevilor şi la realizarea sintezei cunoştinţelor”. Totodată, „este necesar ca lecţiile să fie însoţite de extrase semnificative din documente istorice”, prin „evitarea aglomerărilor de date care se adresează exclusiv memoriei elevilor” (Ateneu, mai 2023, p. 5).
