Dezbatere pe tema interacțiunilor între bolile neuropsihice și influențele ecotoxicologice orgaizată de Facultatea de Științe
În data de 20 noiembrie, ora 11.00, studenții de la programul de studii Biologie, Facultatea de Stiinte din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, au prilejul de a se întâlni cu CS I dr. habil. Alin Ciobîcă, care va prezenta tema intitulată „Abordări interdisciplinare privind interacțiunile care apar între bolile neuropsihiatrice și unele influențe ecotoxicologice”.
Principalele preocupări ale cercetătorului Alin Ciobîcă, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, sunt îndreptate spre înțelegerea relevanței stării de stres oxidativ în majoritatea afecțiunilor neuropsihiatrice, precum boala Alzheimer, boala Parkinson, schizofrenia, depresia, anxietatea și autismul, atât la pacienții umani, cât și la modelele animale.
Dr. Alin Ciobîcă este cercetător științific gr. I și conducător de doctorat în cadrul departamentului de cercetare al Facultății de Biologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi și al Centrului de Cercetări Biomedicale al Academiei Române, Filiala Iași. În cadrul grupului de cercetare „Neurofiziologie animală. Comportament. Stres oxidativ”, studiile sunt centrate pe înţelegerea modului în care stresul oxidativ şi principalii săi markeri din ser sau creier pot avea o valoare predictivă în evoluţia bolilor neuropsihiatrice. În plus, cercetările vizează și relevanţa oxitocinei, a unor modificări de natură gastrointestinală, precum şi influenţa unor deficienţe de natură metabolică şi a exerciţiilor fizice în contextul bolilor neuropsihiatrice.
I-au fost decernate 15 premii internaționale, 25 de Travel Granturi la conferințe internaționale de prestigiu, peste 200 lucrări științifice indexate ISI.
Dr. Alin Ciobîcă va prezenta cele mai recente descoperiri științifice privind legătura dintre stresul oxidativ și bolile neurodegenerative. Se vor explora mecanismele biologice implicate, se va discuta despre rolul unor factori de risc precum poluarea și dieta, și vom analiza potențialele implicații pentru diagnostic și tratament. Scopul principal al acestei prezentări este de a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra acestei teme complexe și de a stimula discuții privind strategiile de prevenție și îmbunătățire a calității vieții persoanelor afectate de aceste afecțiuni.