700 de elevi au participat la Ziua Porților Deschise de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Miercuri, 9 aprilie 2025, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, s-a desfășurat evenimentul „Ziua Porţilor Deschise”, ediția a XVIII-a. Activitatea a atras peste 700 de elevi din colegiile și liceele băcăuane. Conceput într-un format nou, evenimentul le-a oferit posibilitatea elevilor de a interacționa direct și de a cunoaște oferta educațională și infrastructura Universității. Cele 5 facultăți, Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății și-au prezentat specificul programelor de studii, prin intermediul unor activități non-formale, demonstrative, precum și prin vizite în laboratoarele dotate cu noile tehnologii. La eveniment au participat, din partea Inspectoratului Școlar Județean Bacău, doamna Prof. dr. Lavinia MISĂILĂ, Inspector Școlar General Adjunct și doamna Prof. Iulia CORLADE, Inspector de specialitate Învățământ tehnic.
„Ne bucurăm să fim alături de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău la Ziua Porților Deschise, activitate ce se desfășoară în fiecare an. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este o cale spre formarea tinerei generații, oferind, în multe domenii, pregătire de specialitate la nivel universitar. Este un loc în care tinerii își pot începe formarea spre o carieră de succes. Invităm cât mai mulți elevi să vină să viziteze universitatea și să vadă facilitățile de care ar putea beneficia”, a declarat Prof. dr. Lavinia MISĂILĂ, Inspector Școlar General Adjunct.
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, Societatea Antreprenorială Studențească, Liga studențească și Centrul Europe Direct au oferit informații despre posibilitățile de practică și activitățile non-formare în care elevii se pot implica.
„Vrem să mulțumim partenerilor noștri din mediul preuniversitar pentru participare și Inspectoratului Școlar Județean Bacău care ne-a susținut în organizarea acestui eveniment. Oferta educațională a universității cuprinde 38 de programe de licență, 26 de programe de master, 3 de doctorat. Începând de anul acesta, la Facultatea de Inginerie vom avea, la admitere, 10 programe de licență și 6 de master pentru învățământul dual, prin care de oferă o bursă de 800 de lei/lună. Ne dorim să atragem cât mai mulți elevi, care să își continue studiile la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și îi invităm să ne viziteze în luna aprilie, declarată a fi Luna Porților Deschise, pentru a cunoaște posibilitățile de formare”, a declarat Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, prorector pentru etica și imaginea universității.