In memoriam Prof. univ. dr. ing. Viorel UNGUREANU
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău anunță, cu regret, trecerea în eternitate a domnului Prof.univ.dr.ing. Viorel UNGUREANU (1948-2021), de la Facultatea de Inginerie, care a predat 35 de ani în cadrul instituției de învățământ superior de stat, fiind un profesor și cercetător dedicat în științele inginerești, de care își amintesc, cu recunoștință și apreciere, colegii și generațiile de studenți.
Proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, ediția a XV-a
În perioada 24.11 - 21.12.2021, Departamentul de Consiliere Profesională din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a desfășurat proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, eveniment ajuns la cea de-a XV-a ediție, în parteneriat cu Grădinița cu program prelungit „Lizuca” Bacău prin intermediul doamnei profesor pentru învățământului preșcolar Lenuța PĂDURARU.
Sărbători fericite și un An nou plin de realizări

Cursul „Economia circulară în teritoriile rurale” realizat în cadrul proiectului Multitraces
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc un eveniment în cadrul proiectului „Multitraces” - Multidisciplinary training in circular economy and smart valorisation of the rural area for new business models (Formare multidisciplinară în economia circulară și valorificarea inteligentă a zonei rurale pentru noi modele de afaceri). Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+ și cuprinde 8 parteneri din țările: Spania, Italia, Grecia și Romania.
Rezultatele obținute în cadrul proiectului „Infrastructură modernă și digitalizată pentru pregătirea practică a studenților UBc”
Pe platforma Microsoft Teams a avut loc conferința de închidere a proiectului „Infrastructură modernă și digitalizată pentru pregătirea practică a studenților UBc”, la care au participat un număr de 132 invitați (studenți, cadre didactice și reprezentanți mass-media). La începutul întâlnirii au fost prezentate rezultatele proiectului și activitățile propuse pentru sustenabilitate. Au fost descrise cele 5 baze de practică ale universității care s-au modernizat și dotat cu echipamente și tehnologie digitală, în vederea transmiterii live a activităților practice demonstrative, dar și pentru înregistrarea, analiza, prelucrarea și elaborarea materialelor didactice aplicative în format digital.
Module dezvoltate în cadrul proiectului FDI „MOBILE-UBc” implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Joi, 16 decembrie, ora 10:00, a avut loc online conferința finală a proiectului FDI „Învățare omniprezentă la UBc! Acces permanent la aplicații” (MOBILE-UBc) implementat, în perioada mai-decembrie 2021, de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Proiectul, finanțat de CNFIS prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2021 și-a propus realizarea unei metodologii care să permită efectuarea online a laboratoarelor și seminariilor specifice domeniilor tehnice și IT&C, prin aplicarea digital twin technology, în e-learning, implementând „m-learning” (învățare mobilă) și „u-learning” (învățare omniprezentă). „Vreau să mulțumesc întregii echipe de proiect care și-a adus contribuția la realizarea obiectivelor și indicatorilor propuși. Am pornit de la această provocare și ne bucurăm că am reușit să implementăm această aplicație în cadrul disciplinelor Rezistența materialelor și Informatică pentru a veni în sprijinul studenților. Ne dorim să putem dezvolta și extinde această aplicație și pentru celelalte facultăți din cadrul universității”, a declarat Prof. univ. dr. ing. Valentin ZICHIL, Director de proiect.
Conferința finală a proiectului FDI „STUDIA-UBc” implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Miercuri, 15 decembrie, ora 11:00, a avut loc online conferința finală a proiectului FDI „Studiază la UBc! Oportunități de învățare și formare pentru elevii din mediile defavorizate” (STUDIA-UBc) implementat, în perioada mai-decembrie 2021, de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
ANUNȚ POST VACANT SCOS LA CONCURS
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU organizează în data de 30 decembrie 2021 concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată de doi ani a postului contractual vacant de Administrator patrimoniu (S) (1 post) în cadrul Bibliotecii
- Informații detaliate [PDF]
- Rezultatul selecției dosarelor [PDF] - 23.12.2021
- Proces-verbal cu rezultatele obţinute la proba scrisă a concursului
- Proces-verbal cu rezultatele obţinute la interviul pentru ocuparea postului de administrator patrimoniu
- Raport final al concursului organizat în perioada 30.12.2021-04.01.2022
Colindătorii de la Liga Studențească a Universtății „Vasile Alecsandri” din Bacău
Reuniunile Culturale „Alecsandriada”
Joi, 9 decembrie 2021, ora 11:00, platforma Microsoft Teams a Universității a găzduit Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediţia a V-a, sub genericul „Umanism – cultură – educaţie. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, la Gramatica bardului de la Mircești (500 de ani de la descoperirea primului text redactat în limba română)”, organizator Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, coorganizatori Facultatea de Litere, Gruparea ALUMNI „Vasile Alecsandri” Bacău, în parteneriat cu filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.